Conan
Moderator
 Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 198
|
|
Conceptul de nivel este folosit pentru a ne ajuta să înţelegem acţiunile şi procesele ce apar în timpul transmiterii informaţiilor de la un calculator la altul. într-o reţea, comunicarea are la origine o sursă, apoi informaţia circulă pînă la o destinaţie. Informaţiile care traversează reţeaua sunt referite ca date, pachete sau pachete de date.
Adresa sursă a unui pachet de date specifică identitatea calculatorului care transmite respectivul pachet. Adresa destinaţie precizează identitatea calculatorului care va recepţiona pachetul. Datele sunt grupate în unităţi logice de informaţii. Ele includ utilizatorul respectivelor informaţii şi alte elemente pe baza cărora este posibilă comunicarea.
Datele dintr-un calculator sunt reprezentate prin biţi. Dacă un calculator ar transmite doar unul sau doi biţi, nu ar fi o manieră prea eficientă de comunicare. Prin urmare, are loc o grupare a acestora în kilo, mega sau gigabytes.
Am făcut deja referire la un alt element întâlnit în reţelele de calculatoare : „mediul". Acesta reprezintă un material prin care sunt transmise datele şi poate fi unul dintre următoarele elemente:
• cablu telefonic; • cablu UTP;
• cablu coaxial (cablu TV); • fibră optică;
• alte tipuri de cabluri bazate pe cupru.
Mai există şi alte tipuri de media, însă ele nu vor fi luate în calcul în această lucrare. În primul rând, este vorba de atmosfera prin care se propagă undele radio, microundele şi lumina. în al doilea rând, este vorba de undele electromagnetice care traversează Cosmosul, unde în mod virtual nu există molecule sau atomi. în aceste cazuri, comunicaţia este denumită fără fir, iar reţelele sunt de tip wireless.
Protocolul reprezintă un set de reguli pe baza cărora se determină forma datelor şi transmisia acestora.
Nivelul n al unui calculator poate comunica cu nivelul n al altuia. Prin urmare, se spune că regulile folosite în comunicare se numesc protocoale de nivel n.
Un alt exemplu pentru explicarea transferului între două calculatoare este modul în care putem citi o pagină Web aflată pe un calculator situat la mare distanţă:
• utilizatorul lansează un program pentru vizualizarea paginilor Web (browser);
• browserul este entitatea aplicaţie care va „negocia" pentru noi obţinerea paginii;
• nivelul aplicaţie va identifica existenţa resursei cerute de client (clientul este browserul, care îl reprezintă pe utilizator în această „tranzacţie" şi a posesorului acesteia (serverul - înţeles ca fiind entitatea ce oferă resursa cerută, nu calculatorul central al unei reţele; în cazul nostru, avem de-a face cu un server de Web). Se realizează autentificarea serverului (se verifică dacă partenerul este într-adevăr cine pretinde că este şi se stabileşte dacă acesta este disponibil);
• nivelul sesiune va stabili o conexiune între procesul client şi procesul server;
• nivelul transport se va ocupa de întreţinerea conexiunii şi de corectarea erorilor netratate la nivelul reţea;
• nivelul reţea va asigura transferul datelor în secvenţe (pachete), stabilind drumul acestora între server şi client.
Lucrurile sunt ceva mai complicate decât în cele prezentate mai sus. Datele sosesc prin intermediul mediului de comunicaţie ca un flux de biţi. La nivelul legăturii de date, biţii sunt transformaţi în cadre, iar la nivelul reţea în pachete (vom vedea mai târziu cum arată un pachet). În cele din urmă, datele ajung la nivelul aplicaţie unde sunt preluate de browser şi ne sunt prezentate. Fiecare nivel adaugă sau şterge o parte din informaţiile de control ataşate datelor de celelalte niveluri.
Spuneam că dezvoltările timpurii din zona reţelelor au fost haotice şi că începutul anilor '80 se caracterizează printr-o expansiune a acestora. Singura modalitate prin care deţinătorii, de reţele puteau să „vorbească aceeaşi limbă" a fost agrearea din partea vânzătorilor şi producătorilor de echipamente de reţea a unui set comun de standarde.
International Organization for Standardization (ISO) este organizaţia care a cercetat şi dezvoltat scheme de reţele precum DECNET, SNA, TCP/IR Rezultatul cercetărilor s-a concretizat într-un model de reţea care i-a ajutat pe producători să creeze echipamente compatibile între ele.
Modelul de referinţă OSI (Open Systems Interconnect), realizat în 1984, nu este altceva decât o schemă descriptivă care a pus la dispoziţia vânzătoriior standardele necesare asigurării compatibilităţii şi inter-operabilităţii între diferitele tehnologii. Şi este cel mai bun instrument pentru învăţare.
Modelul de referinţă OSI este primul model pentru standardizarea comunicaţiilor în reţele. Există şi alte modele, dar majoritatea producătorilor de echipamente respectă aceste standarde. Modelul permite utilizatorilor să vadă funcţiile reţelei pe măsură ce ele apar la fiecare nivel în parte. Chiar dacă pare destul de abstract, este un instrument foarte bun pentru a ilustra modul în care informaţiile traversează o reţea: explică vizual circulaţia datelor de la o aplicaţie către mediul fizic de transmisie şi apoi către o altă aplicaţie localizată pe un calculator din reţea, chiar dacă expeditorul şi destinatarul fac parte din reţele cu topologii diferite. După cum se vede şi din figura alăturată, în modelul de referinţă OSI există 7 niveluri, fiecare dintre acestea ilustrând o funcţie particulară a reţelei. Separarea între funcţiile reţelei este denumită nivelare (layering).
Modelul OSI este doar un model de arhitectură de reţea, deoarece spune numai ceea ce ar trebui să facă fiecare nivel, dar nu specifică serviciile şi protocoalele utilizate la fiecare nivel. Fiecare nivel al modelului OSI are un set predeterminat de funcţii pe care le realizează pentru a duce la bun sfârşit comunicarea.
Nivelul 7: Aplicaţie
Poetic vorbind, este nivelul situat cel mai aproape de inima utilizatorului. Prin ce diferă de celelalte niveluri ale modelului? Oferă servicii pentru aplicaţiile utilizatorilor, dar nu oferă servicii celorlalte niveluri.
Nivelul aplicaţie identifică şi stabileşte disponibilitatea partenerului de comunicaţie, sincronizează aplicaţiile între ele şi stabileşte procedurile pentru controlul integrităţii datelor şi erorilor. De asemenea, identifică dacă există suficiente resurse pentru a sprijini comunicaţia între parteneri. Pentru a fi mai uşor să vă amintiţi despre acest nivel, gândiţi-vă la telecomanda TV: o folosiţi, dar nu ştiţi ce se întâmplă în interiorul său.
Nivelul 6: Prezentare
Este nivelul care asigură că informaţiile, pe care nivelul aplicaţie al unui sistem le transmite, pot fi citite de către nivelul aplicaţie al altui sistem. Atunci când este necesar, nivelul aplicaţie face translaţie între diferitele formate ale datelor folosind un format comun pentru reprezentarea acestora. Trebuie să priviţi acest nivel ca cel la care are loc codificarea datelor în format ASCII, de exemplu.
Nivelul 5: Sesiune
După cum spune chiar numele său, acest nivel stabileşte, gestionează şi finalizează sesiunile de comunicaţie între aplicaţii. Prin sesiune se înţelege dialogul între două sau mai multe entităţi. Nivelul sesiune sincronizează dialogul între nivelurile sesiune ale entităţilor şi gestionează schimbul de date între acestea. în plus, acest nivel oferă garanţii în ceea ce priveşte expedierea datelor, clase de servicii şi raportarea erorilor. În câteva cuvinte, acest nivel poate fi asemuit cu dialogul uman.
Nivelul 4: Transport
Este nivelul la care are loc segmentarea şi reasamblarea datelor. El furnizează un serviciu pentru transportul datelor către nivelurile superioare şi, în special, caută să vadă cât de sigur este transportul prin reţea. Nivelul transport oferă mecanisme prin care stabileşte, întreţine şi ordonă închiderea circuitelor virtuale; detectează „căderea" unui transport şi dispune refacerea acestuia; controlează fluxul de date pentru a preveni rescrierea acestora. Gândiţi-vă la calitatea serviciilor sau la încredere!
Nivelul 3: Reţea
Este unul dintre cele mai complexe niveluri; asigură conectivitatea şi selecţia căilor de comunicaţie între două sisteme ce pot fi localizate în zone geografice diferite. Gândiţi-vă la selectarea liniilor de cale ferată într-o gară.
Nivelul 2: Legătură date
Este nivelul care asigură tranzitarea datelor de la nivelul fizic pe baza adresării fizice, topologiei reţelei, notificării erorilor, ordonarea cadrurilor şi controlul fluxului informaţional. Gândiţi-vă la controlul accesului pe un aeroport.
Nivelul 1: Fizic
Defineşte specificaţiile electrice, mecanice, procedurale şi funcţionale necesare activării, întreţinerii şi dezactivării legăturii fizice între sisteme. Specificaţiile vizează nivelul voltajului, ratele de transmisie a datelor, distanţa maximă de transmisie, conectorii fizici. Gândiţi-vă la semnale şi medii de transmisii.
|
|
